in ,

Copilul față în față cu părinții divorțați

Copilul față în față cu părinții divorțați

Copilul față în față cu părinții divorțați!

Copilul față în față cu părinții divorțați – Episodul 1 : A divorța sau a sta împreună chiar dacă…

Căsătoria e despre “fericiți până la adânci bătrâneți”, dar din păcate, uneori, realitatea iese din acest program despre mariaj. Și lucrurile pot arăta urât. Apar insatisfacțiile, disfuncțiile în comunicare, nepotriviri, ce nu se pot ajusta sau chiar un fenomen spre care nu visai niciodată să mergi : agresiunea. Și vine momentul în care te întrebi, serios, dacă așa va arăta viața ta sau mai bine alegi divorțul.

De cele mai multe ori, deși ai încercat în toate modalitățile, să îți recuperezi relația și îți e clar că nu va funcționa, ba, adesea, situația se agravează, nu ieși, prin divorț, din mariaj pentru că-ți spui multe lucruri. Lucruri învățate acasă sau în comunitatea în care trăiești, care vin din cultura în care ai crescut. Spui, că vrei “să fii în rândul lumii” și “ce va crede lumea dacă divorțezi”, că “toată lumea trece prin așa ceva, dar își păstrează casa”. Dacă ai copii îți spui că vrei “să aibă copiii tată/mamă” , că stai “pentru copii”.

Copilul față în față cu părinții divorțați – Un cuplu marital aflat în conflict (că aud, copiii, detalii de conflict sau nu) este un cuplu ce pune sub presiune emoțională copiii familiei, mai ales dacă nu există doar episoade rare de neînțelegeri, ci se permanentizează, atmosfera familială se complică cu violențe verbale, fizice, emoționale.

“Războiul rece” dintre părinți marchează copiii pentru că ei resimt totul ca pe o ceață așezată în casă, devin confuzi referitor la rolul lor în neînțelegerile dintre părinți, își asumă vina pentru ce li se întâmplă părinților, apare devalorizarea proprie. Acest fenomen este și mai viu când copilul este expus direct la conflicte, încărcându-se și cu trauma agresiunii, copilul nu e doar martor, este victimă.

Copilul față în față cu părinții divorțați – Întrebarea dacă stăm împreună, chiar dacă nu putem salva relația și s-o facem funcțională, devine o întrebare mai importantă, respectiv: ne asumăm consecințele în planul dezvoltării copiilor, pe termen scurt, mediu și lung?

Menținem, cu prețul rănilor emoționale, o atmosferă toxică pentru toată lumea, dar mai ales pentru copii, care nu pot încasa și face față la conflictele dintre persoanele semnificative pentru ei sau e mai bine să renunțăm la ceva ce nu funcționează între noi, adulții?

Știu că un divorț atacă multe valori. Personale, familiale. Știu că v-ați căsătorit pentru eternitate și v-ați gândit să îmbătrâniți așa. Dar dacă nu merge și nu merge relația voastră maritală, care este sensul logic să vă cramponați de ceva disfuncțional și să mențineți și copiii, captivi, în ambiția, credința și aparența unui mariaj, care vă pune casa în Infern?

Să o luăm metodic! Vă ofer o listă de verificare “că se mai poate”:

  • ați încercat, tu și el, să schimbați lucrurile, care vă făceau rău și vă înstrăinau?
  • au încercat părinții, frații, prietenii, nașii să vă ajute să comunicați mai bine, să găsiți soluții?
  • aplicând din 1 și 2, v-ați împăcat pe perioade mai scurte și apoi sunteți tot în război, după scurt timp?
  • situația tensionată durează de luni, ani?
  • există violență între voi?

Dacă pașii aceștia sunt acoperiți și, din diferite motive, nu veți apela la un specialist, care vă poate ajuta în recuperarea relației e cazul să vă gândiți la soluția de ieșire din cuplul marital. Este o formă de a minimaliza pierderile, măcar pentru copii, dacă pe voi considerați că nu e necesar să vă salvați dintr-o relație toxică.

Copilul față în față cu părinții divorțați – Am vorbit despre cuplurile legal constituite, dar similar se poate întâmpla și în uniunile civile sau concubinajul clasic. Doar că soluția separării complete implică mai puține aspecte juridice, ce intervin în mariaj. Luptele din relația toxică și cele ce pot apărea în custodia copiilor sunt asemănătoare.

Vreau să vezi, drag părinte, cu ochii mei din cabinet, de ce să rămâi într-o casă cu războaie e ceva rău.

O fetiță a cărei mamă e bătută sub ochii ei, jignită, tratată sub demnitatea ei, folosită, neglijată va învăța că așa poate, dar și merită o femeie să fie tratată. Fetița ta va deveni o femeie nesigură pe ea, cu o identitate feminină ciobită, care va căuta un bărbat ce seamănă cu tatăl ei, care se va supune ca tine, mamă. De cele mai multe ori va urma scenariul, pe care l-a văzut în casa ei. Sau fetița ta va fi o femeie furioasă, negând bunătate, blândețe și dreptul său la iubire, pentru că nu vrea sub nicio formă să fie mama ei.

Fetițele voastre, devenite domnișoare și femei, ajung în cabinetul meu, purtându-și anxietatea, depresia sau bulimia. Fetițele voastre poartă răni din copilăria lor, când trupul lor emoțional a fost lovit în fel și chip, chiar dacă au fost doar martori.

Copilul față în față cu părinții divorțați – Un băiețel care vede că bărbatul este un om, care nu se implică în responsabilități familiale, va fi un bărbat neimplicat, care neglijează pe cei dragi și va pierde, eventual, chiar și el, ceea ce ține o familie împreună.

Băiețelul cu mama lovită, va fi cel mai sigur, un agresor al femeilor vieții lui, al ființelor vulnerabile, în general. El va învăța, sugând hrana violenței, că emoția cea mai aproape este furia și ea îl va domina. Va comunica ofensând pentru că asta a văzut că funcționează și deși, aparent, va fi cel care domină pe cei din jur, furia, disprețul, dezamăgirea îl vor domina și-l vor lipsi de bucurie. Pentru că un om agresiv, chiar și când nu recunoaște, e un om nefericit, pe care-l lovește bumerangul faptelor, dar el doar așa știe el să funcționeze, cum l-ați învățat.

Și băiețelul tău, devenit bărbat, ajunge în cabinetul meu pentru tulburări, ce vin în pereche cu dureri fizice, pe care nu și le explică, uneori nu se găsește cauza fizică.

Copiii tăi, mamă și tată, intră în proces autodistructiv, dacă nu ne îngrijim să-i scoatem din mediul toxic, pentru că, așa cum ți-am spus, ei nu înțeleg ce se întâmplă, nu au mecanisme de coping adecvate să absoarbă șocul emoțional, se auto-învinovățesc că au greșit cu ceva, de nu mai primesc atenție, iubire pentru că voi sunteți prinși de conflict și consideră chiar că nu merită nimic de la cei din jur.

Dacă viața voastră de familie nu poate merge spre reparare, pentru că nu mai știți cum să faceți asta și nici nu sunteți dispuși să cereți ajutorul, e datoria voastră, a amândurora, ca părinți, să ajutați copiii să trăiască mai frumos, într-un mediu curățat de abuzuri. Există posibilitatea, dacă stați separat, să reușiți să vă concentrați pe copii, mai bine. Desigur, asta se poate întâmpla într-un divorț sănătos, cu un cuplu parental minim funcțional.

În curând, episodul 2: Divorțul înțelept vs divorțul dur

Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Loading…

0

Comments

0 comments

Mamele de adolescente

La școala vieții, capitolul 1: mamele de adolescente

De ce-l tolerăm pe Dragobete

De ce-l tolerăm pe Dragobete