in ,

Adaptarea la noua paradigmă a vieții

Adaptarea la noua paradigmă a vieții

Adaptarea la noua paradigmă a vieții – Poate ai observat că nimic nu mai tinde să semene cu ce știi tu. Anul acesta parcă s-a decis să ne ofere tuturor un serios examen de viață. Adaptarea la noua paradingmă a vieții se pare că va fi secretul liniștii noastre emoționale.

Anul a debutat cu foc, mai apoi cu pandemie. Au fost inundații, cutremure.  Toate parcă ne conduc să ne întrebăm firesc: este omenirea pe drumul cel bun?

Adaptarea la noua paradigmă a vieții

Teoria lui Carl Jung referitor la mentalul colectiv se pare că este mai actuală decât oricând. Duduie emoția în oameni și din emoție se ivesc manifestări. Că ne place sau nu, mentalul colectiv are o mare influență asupra noastră a tuturor.

Carl Jung dar și Freud au asociat mintea cu ansamblul psihicului, Psihicul este un întreg univers mental al individului. Din el se nasc toate procesele conștiente dar și inconștiente.

Tu, eu, noi, alții, avem două tipuri de minte inconștientă. O minte inconștientă personală și una colectivă.  Mintea inconștientă personală constă în acumularea tuturor experinețelor din viața ta, care nu pot fi actualizate conștient (și le actualizezi la psiholog). Acele amintiri pe care le-ai uitat și multe dintre ele te afectează când nu te aștepți în viață. 

Mentalul inconștient colectiv în schimb, este o moștenire universală a noastră a tuturor, un fel de mare carte în care fiecare specie și-a pus semnătura.

Am făcut această foarte scurtă introducere să te ajut să înțelegi de ce în perioada asta poți fi afectat de tot ce se întâmplă în jurul tău.

Trăim o mare provocare cu toții în a stabili ce mai este adevăr sau miciună. Frica de moarte, frica de necunoscut, frica de a pierde libertatea sunt pe deplin zguduite în fiecare dintre noi. Și îmi permit să spun analizând puțin contextul, toate aceste frici sunt o perfectă masă de manevră pentru cei care au interese.

În cine mai putem avea încrede? Aceasta este o întrebare la care tu trebuie să îți răspunzi. Și răspunsurile îți vor veni firesc atunci când vei conștientiza valorile după care tu îți conduci viața. Valorite tale, nu valorile pe inconștient ți s-au imprimat din copilărie până acum.

Adaptarea la noua paradigmă a vieții – Tot Carl Jung vine și ne dă o mână de ajutor în a înțelege cum ne formăm noi toți arhietipurile după care judecăm lumea. Și aș adăuga iar, câteva dintre arhietipurile după care suntem manipulați perfect.

Mama: ocrotitoare, iubitoare, tolerantă

Tatăl: pretențios, aspru

Copilul: neajutorat, vulnerabil, drăgălaș, nevinovat

Bărbatul: puternic, agresiv

Tânăra: virtuoasă, curată, cinstită

Eroul: puternic, cel care salvează și protejează

Vrăjitoarea: femeie bătrână care face vrăji rele

Revenind la actualitatea zilnică, veți observa că este este din ce în ce mai greu să îți poți menține echilibrul emoțional. Cantitatea de informații cu care creierul tău este bombardat zilnic te duce dacă nu ești atent la o gravă separare dintre valorile tale, valorile comune și valorile induse.

Unde începe binele tău și se termină răul celuilalt? Sau invers?

Te vei întâlni tot mai des cu oameni care nu se aliniază cu valorile tale. Ce vei face? Vei intra în conflict cu ei? Te vei enerva? Vei încerca să-i convingi?

Vor fi oameni cu te vor ataca, care îți vor căuta punctele vulnerabile și acolo te vor răni. Vor fi oameni care nu vor fi de acord cu tine și te vor contra virulent. Vor fi oameni care se vor folosi de fricile tale. Și vor fi oameni care te vor trăda.

Așa a fost mereu și până ce oameni nu vor învăța echilibrul emoțional, compasiunea, iubirea, așa va mai fi un timp.

Nu există soluții unice prin care tu poți să îți găsești echilibru și calea care te face pe tine fericit.

Fiecare dintre noi adaptăm ce ni se pare cel mai potrivit pentru viața și conjunctura în care trăim. Dar un lucru aș tinde să spun că poate fi generalizat. Și anume energia pe care o simți din fiecare actiune și reacțiune.

Adaptarea la noua paradigmă a vieții – Verifică doar câțiva parametri simpli:

  • cu ce nivel de energie te trezești
  • ce nivel de energie ai când vorbești cu cineva
  • ce nivel de energie ai când lucrezi
  • ce nivel de energie ai când ai încheiat un conflict
  • sau iubești
  • ce nivel de energie ai când citești sau vezi ceva negativ
  • sau pozitiv
  • ce nivel de energie ai când ajuți sau ești ajutat
  • ce nivel de energie ai când judeci
  • sau ești judecat
  • ce nivel de energia ai când ai curaj
  • sau te temi

Nu uita că ești energie! Și doar de tine depinde dacă ești cu energia pe plus sau o dau alora și vei rămâne pe minus.

Să îți fie de folos.

Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Loading…

0

Comments

0 comments

Și tu vei fi bătrân

Și tu vei fi bătrân

Muntele te vrea semeț!